Iov 32
Romanian: Cornilescu
1Aceşti trei oameni au încetat să mai răspundă lui Iov, pentrucă el se socotea fără vină. 2Atunci s'a aprins de mînie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s'a aprins de mînie împotriva lui Iov, pentrucă zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu. 3Şi s'a aprins de mînie împotriva celor trei prieteni ai lui, pentru că nu găseau nimic de răspuns şi totuş osîndeau pe Iov. 4Fiindcă ei erau mai în vîrstă decît el, Elihu aşteptase pînă în clipa aceasta, ca să vorbească lui Iov. 5Dar, văzînd că nu mai era niciun răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s'a aprins de mînie.

6Şi Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Eu sînt tînăr, şi voi sînteţi bătrîni: de aceea m'am temut, şi m'am ferit să vă arăt gîndul meu.

7Eu îmi ziceam: ,Să vorbească bătrîneţa, marele număr de ani să înveţe pe alţii înţelepciunea.`

8Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.

9Nu vîrsta aduce înţelepciunea, nu bătrîneţa te face în stare să judeci.

10Iată de ce zic: ,Ascultaţi-mă! Îmi voi spune şi eu părerea.

11Am aşteptat sfîrşitul cuvîntărilor voastre, v'am urmărit dovezile, cercetarea pe care aţi făcut -o cuvintelor lui Iov.

12V'am dat toată luarea aminte; şi iată că, niciunul din voi nu l -a încredinţat, niciunul nu i -a răsturnat cuvintele.

13Să nu ziceţi însă: ,În el noi am găsit înţelepciunea; numai Dumnezeu îl poate înfunda, nu un om!`

14Mie nu mi -a vorbit deadreptul: de aceea eu îi voi răspunde cu totul altfel decît voi.

15Ei se tem, nu mai răspund! Li s'a tăiat cuvîntul!

16Am aşteptat pînă şi-au sfîrşit cuvîntările, pînă s'au oprit şi n'au ştiut ce să mai răspundă.

17Vreau să răspund şi eu la rîndul meu, vreau să spun şi eu ce gîndesc.

18Căci sînt plin de cuvinte, îmi dă ghes duhul înlăuntrul meu;

19lăuntrul meu este ca un vin care n'are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi, gata să plesnească.

20Voi vorbi deci, ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele şi voi răspunde.

21Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni;

22căci nu ştiu să linguşesc: altfel, într'o clipeală m'ar lua Ziditorul meu.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Job 31
Top of Page
Top of Page