Levitic 19
Romanian: Cornilescu
1Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2,,Vorbeşte întregei adunări a copiilor lui Israel, şi spune-le: Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru. 3Fiecare din voi să cinstească pe mamă-sa şi pe tatăl său, şi să păzească Sabatele Mele. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru. 4Să nu vă întoarceţi spre idoli, şi să nu vă faceţi dumnezei turnaţi. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

5Cînd veţi aduce Domnului o jertfă de mulţămire, s'o aduceţi aşa ca să fie primită. 6Jertfa să fie mîncată în ziua cînd o veţi jertfi, sau a doua zi; ce va mai rămînea pînă a treia zi, să se ardă în foc. 7Dacă va mînca cineva din ea a treia zi, faptul acesta va fi un lucru urît: jertfa nu va fi primită. 8Cine va mînca din ea, îşi va purta vina păcatului său, căci necinsteşte ce a fost închinat Domnului: omul acela va fi nimicit din poporul lui.

9Cînd veţi secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din cîmpul tău, şi să nu strîngi spicele rămase pe urma secerătorilor. 10Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta, şi să nu strîngi boabele cari vor cădea din ei. Să le laşi săracului şi străinului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

11Să nu furaţi, şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii. 12Să nu juraţi strîmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău. Eu sînt Domnul.

13Să nu asupreşti pe aproapele tău, şi să nu storci nimic dela el prin silă. Să nu opreşti pînă a doua zi plata celui tocmit cu ziua. 14Să nu vorbeşti de rău pe un surd, şi să nu pui înaintea unui orb nimic care să -l poată face să cadă; ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sînt Domnul.

15Să nu faceţi nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului, şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate. 16Să nu umbli cu bîrfeli în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sînt Domnul.

17Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. 18Să nu te răsbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sînt Domnul.

19Să păziţi legile Mele. Să nu împreuni vite de două soiuri deosebite; să nu sameni în ogorul tău două feluri de seminţe; şi să nu porţi o haină ţesută din două feluri de fire.

20Cînd un om se va culca cu o femeie, roabă logodită cu un alt bărbat, şi ea n'a fost răscumpărată de tot sau slobozită, să fie pedepsiţi amîndoi, dar nu pedepsiţi cu moartea, pentrucă ea nu era slobodă. 21El să aducă Domnului pentru vina lui, la uşa cortului întîlnirii, un berbece ca jertfă pentru vină. 22Preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l -a făcut, cu berbecele adus ca jertfă pentru vină; şi păcatul pe care l -a făcut, îi va fi iertat.

23Cînd veţi intra în ţară, şi veţi sădi tot felul de pomi roditori, roadele lor să le priviţi ca netăiate împrejur; timp de trei ani să fie netăiate împrejur pentru voi; să nu mîncaţi din ele. 24În al patrulea an, toate roadele să fie închinate Domnului, spre lauda Lui. 25În al cincilea an, să mîncaţi roadele, ca ele să vi se înmulţească din ce în ce mai mult: Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

26Să nu mîncaţi nimic cu sînge. Să nu ghiciţi după vîrcolaci, nici după nori. 27Să nu vă tăiaţi rotund colţurile părului, şi să nu-ţi razi colţurile bărbii. 28Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort, şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sînt Domnul.

29Să nu-ţi necinsteşti fata, dînd -o să fie curvă, pentruca nu cumva ţara să ajungă un loc de curvie, şi să se umple de fărădelegi. 30Să păziţi Sabatele Mele, şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfînt. Eu sînt Domnul.

31Să nu vă duceţi la ceice cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu -i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

32Să te scoli înaintea perilor albi, şi să cinsteşti pe bătrîn. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sînt Domnul.

33Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu -l asupriţi. 34Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru; să -l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

35Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de încăpere. 36Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe drepte, şi hine drepte. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v'am scos din ţara Egiptului. 37Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le împliniţi. Eu sînt Domnul.``



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Leviticus 18
Top of Page
Top of Page