Matei 10
Romanian: Cornilescu
1Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le -a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.

2Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintîi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; 3Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu; 4Simon Cananitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vîndut pe Isus.

5Aceştia sînt cei doisprezece, pe cari i -a trimes Isus, după ce le -a dat învăţăturile următoare: Să nu mergeţi pe calea păgînilor şi să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor; 6ci să mergeţi mai de grabă la oile pierdute ale casei lui Israel. 7Şi pe drum, propovăduiţi, şi ziceţi: ,,Împărăţia cerurilor este aproape!`` 8Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. 9Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brîele voastre, 10nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui. 11În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămîneţi la el pînă veţi pleca. 12La intrarea voastră în casă, uraţi -i de bine; 13şi dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. 14Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.`` 15Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decît pentru cetatea aceea.

16Iată, Eu vă trimet ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii, şi fără răutate ca porumbeii. 17Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor. 18Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. 19Dar, cînd vă vor da în mîna lor, să nu vă îngrijoraţi, gîndindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; 20fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.

21Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi -i vor omorî. 22Veţi fi urîţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.

23Cînd vă vor prigoni într'o cetate, să fugiţi într'alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel pînă va veni Fiul omului.

24Ucenicul nu este mai pe sus de învăţătorul său, nici robul mai pe sus de domnul său. 25Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpînul casei L-au numit Beelzebul, cu cît mai mult vor numi aşa, pe cei din casa lui?

26Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. 27Ce vă spun Eu la întunerec, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. 28Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar cari nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă. 29Nu se vînd oare două vrăbii la un ban? Totuş, nici una din ele nu cade pe pămînt fără voia Tatălui vostru. 30Cît despre voi, pînă şi perii din cap, toţi vă sînt număraţi. 31Deci să nu vă temeţi; voi sînteţi mai de preţ decît multe vrăbii.

32Deaceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; 33dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.

34Să nu credeţi că am venit s'aduc pacea pe pămînt; n'am venit să aduc pacea, ci sabia. 35Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. 36Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

37Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine. 38Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. 39Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va cîştiga.

40Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M'a trimes pe Mine. 41Cine primeşte un prooroc, în numele unui prooroc, va primi răsplata unui prooroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit. 42Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.``



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Matthew 9
Top of Page
Top of Page