Psalmi 110
Romanian: Cornilescu
1(Un psalm al lui David.) Domnul a zis Domnului meu: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`` -

2Domnul va întinde din Sion toiagul de cîrmuire al puterii Tale, zicînd: ,,Stăpîneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!``

3Poporul Tău este plin de înflăcărare, cînd Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sînul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua.

4Domnul a jurat, şi nu -I va părea rău: ,,Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.`` -

5Domnul, dela dreapta Ta, zdrobeşte pe împăraţi în ziua mîniei Lui.

6El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării.

7El bea din pîrîu în timpul mersului: de aceea Îşi înalţă capul.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Psalm 109
Top of Page
Top of Page